
Acatistul Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacul 1
Îndreptător obiceiurilor și pavăză dreptății te-ai arătat, Ierarhe Neofit, de toți îngrijindu-te cu dumnezeiască dragoste. Și, întărind prin fapte cuvintele de Dumnezeu insuflate, chip luminat te-ai arătat Bisericii, care după cuviință cântă ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Țării Românești!
Icosul 1
Prin cuvintele și faptele tale, Părinte Ierarhe Neofit, în toată viața ta ai sădit virtuțile dumnezeiești în sufletele și inimile credincioșilor, spre a aduce rod de fapte vrednice. Pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, vlăstar cu bună creștere al ostrovului Cretei;
Bucură-te, monah învățat și virtuos;
Bucură-te, dascăl prețuit al fiilor de domni;
Bucură-te, întâi-stătător al Mitropoliei Țării Românești;
Bucură-te, păzitor al rânduielilor și așezămintelor Bisericii;
Bucură-te, păstor al românilor, luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai tipărit cărți folositoare de suflet;
Bucură-te, ctitor de biserici, spre sfințirea credincioșilor;
Bucură-te, întemeietor de școli, spre luminarea poporului;
Bucură-te, apărător neînfricat al celor asupriți;
Bucură-te, împreună-rugător cu Sfinții români;
Bucură-te, cel plin de dragostea dumnezeiască;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Țării Românești!
Condacul 2
În Creta te-ai născut, grec fiind de neam, dar, pentru că Dumnezeu te-a chemat să fii mitropolit al Țării Românești, te-ai arătat ca de un neam cu românii, că te-ai pus cu jertfelnicie în slujba păstoriților, care cu mulțumire cântau Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 2
Dorind să-ți sfințești viața, te-ai îndeletnicit din fragedă vârstă cu citirea Vieților Sfinților, și ai căutat să urmezi celor ce au bine-plăcut lui Dumnezeu: Cuvioși, Mărturisitori și Ierarhi, pentru care prieten și cinstitor al Maicii Domnului și al Sfinților te-ai făcut, iar noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cinstitor al chipului Născătoarei de Dumnezeu de la NămăWești;
Bucură-te, cel ce te-ai închinat și icoanelor ei de la Ostrov și „Dintr-un lemn”;
Bucură-te, cel ce ai alcătuit viața Sfintei Filofteia de la Argeș și ai cinstit moaștele ei;
Bucură-te, cel ce ai descris aflarea capului Sfântului Mucenic Mercurie;
Bucură-te, cel ce te-ai rugat înaintea raclei Sfântului Grigorie Decapolitul;
Bucură-te, cel ce ai avut ca pildă pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul;
Bucură-te, cel ce ai arătat evlavie față de Domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu;
Bucură-te, cel ce ai dat cinstire mormântului Sfântului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, cel ce l-ai pomenit pe binecredinciosul Domn Matei Basarab la ctitoria sa de la Arnota;
Bucură-te, cel ce l-ai hirotonit și l-ai întărit în credință pe Sfântul preot Mărturisitor Moise din Sibiel;
Bucură-te, împreună-sfătuitor cu Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului;
Bucură-te, cel ce acum, cu toți Sfinții, te rogi lui Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Țării Românești!
Condacul 3
De buna orânduire a vieții credincioșilor te-ai îngrijit, învățându-i să cinstească dreptatea, să râvnească dragostea, care este împlinirea Legii, și să cânte neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Ierarh cărturar ai fost, fericite Neofit, și, dorind să luminezi mintea celor neștiutori și să-i ridici pe români prin bune deprinderi și prin știința de carte, te-ai ostenit a tipări cărți și a întemeia școli, pentru care te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, cel ce ai luminat mintea credincioșilor cu adevărul dumnezeiesc;
Bucură-te, cel ce ai încălzit inima păstoriților cu dragostea curată;
Bucură-te, cel ce le-ai înduplecat voința spre fapte bune;
Bucură-te, îndemnător spre tot ceea ce este drept și folositor;
Bucură-te, cel numit „ispravnic al dascălilor” Țării Românești;
Bucură-te, cel al cărui cuvânt era nedespărțit de pilda vieții;
Bucură-te, întemeietor de școli pentru fiii creștinilor;
Bucură-te, sprijinitor al învățământului românesc fără plată;
Bucură-te, ocrotitor al învățătorilor și profesorilor credincioși;
Bucură-te, bun povăţuitor al iubitorilor de carte;
Bucură-te, călăuzitor priceput al elevilor şi studenţilor;
Bucură-te, cel ce ne înveţi că începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 4
Ai binecuvântat tipărirea de cărţi sfinte, spre folosul duhovnicesc al credincioşilor şi întărirea lor în dreapta vieţuire creştinească, pentru ca, din inimă, să cânte fierbinte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Libertatea dăruită omului de Dumnezeu ai apărat-o şi ai luptat pentru desfiinţarea îngrădirilor ei în vremea păstoririi tale, socotind robia ca un lucru necuvenit creştinilor. Pentru aceasta, strigăm ţie:
Bucură-te, cel ce ai fost cel dintâi care ai cerut desfiinţarea şerbiei;
Bucură-te, cel ce ai preţuit libertatea ca fiind dar dumnezeiesc;
Bucură-te, cel ce ai dat sfat bun dregătorilor să elibereze pe cei legaţi de glie;
Bucură-te, cel ce le-ai dat mai întâi tu pildă spre aceasta;
Bucură-te, cel ce ai eliberat pe ţăranii robi de pe moşiile Mitropoliei;
Bucură-te, îndreptare a celor ce judecă strâmb;
Bucură-te, izvor nesecat de milă şi iubire creştină;
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit să îmbunătăţeşti viaţa sătenilor;
Bucură-te, cel ce ne chemi la adevărata libertate, prin dezrobirea de patimi;
Bucură-te, conştiinţă curată şi judecată dreaptă;
Bucură-te, cel împodobit cu buna făptuire, dar şi cu vederea duhovnicească;
Bucură-te, cetate a virtuţilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 5
Ca un povăţuitor înţelept, mustrai şi îndreptai în toată vremea pe cei ce greşeau, dar nu ţineai minte răul, ci iertai pe cei ce făceau pocăinţă, asemănându-te lui Dumnezeu, „Care nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”, cântând Atotţiitorului: Aliluia!
Icosul 5
Viaţa Bisericii ai înnoit-o cu neostoită râvnă, îngrijindu-te de refacerea lăcaşurilor sfinte, de buna orânduire a slujbelor dumnezeieşti, de starea bună a cinstitelor moaşte, icoane şi odoare, spre binecuvântarea credincioşilor care-ţi cântă:
Bucură-te, iubitor al sfintelor slujbe şi al cântărilor bisericeşti;
Bucură-te, monah cu aleasă învăţătură;
Bucură-te, dascăl al dascălilor vremii tale;
Bucură-te, cel ce ai aşternut în scris faptele vrednice ale trecutului;
Bucură-te, cinstitor al pomenirii celor ce s-au jertfit pentru binele semenilor;
Bucură-te, purtător de grijă faţă de valorile poporului român;
Bucură-te, propovăduitor neobosit al vieţii creştine curate;
Bucură-te, îndemnător la pace şi unire;
Bucură-te, cel ce ne-ai poruncit a ne iubi unii pe alţii;
Bucură-te, duhovnic bucuros de întoarcerea păcătoşilor;
Bucură-te, cel ce mai presus de orice ai socotit iubirea dumnezeiască;
Bucură-te, doritor al binelui vremelnic şi veşnic pentru păstoriţii tăi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 6
Ierarh cărturar fiind, ai învăţat pe domnitorul Constantin Mavrocordat şi pe copiii lui dreapta credinţă şi purtarea după poruncile sfinte, încât, bine ocârmuind ţara, să fie pilde vrednice de urmat pentru supuşii care cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Cruci de hotar ai aşezat în multe locuri, spre a păstra trează conştiinţa hotarului de taină în care omul îşi descoperă chipul ca punte între lume şi Dumnezeu, între viaţa pământească şi tărâmul veşniciei. Pentru aceasta, strigăm ţie:
Bucură-te, cel ce îndemni la săvârşirea faptelor bune;
Bucură-te, iubitor al frumuseţii neînşelătoare;
Bucură-te, dăruire de sine în folosul obştesc;
Bucură-te, osteneală multă, cumpătare şi înfrânarea patimilor;
Bucură-te, credinţă ce are ca răsplată cunoaşterea;
Bucură-te, cunoaştere ce naşte dragostea pentru Dumnezeu;
Bucură-te, suflet rănit de dorul dumnezeiesc;
Bucură-te, vedere copleşită de strălucirile slavei;
Bucură-te, suflet clădit după chipul adevăratei bunătăţi;
Bucură-te, iubire ce nu caută la faţa omului;
Bucură-te, dorire ca toţi să se mântuiască;
Bucură-te, chemare a tuturor la cunoştinţa adevărului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 7
Cu smerenie ţi-ai ales părinte duhovnicesc pe pustnicul Nichifor de la Cozia şi pildă ai dat preoţilor şi credincioşilor ca să alerge adesea la Sfânta Taină a Spovedaniei, fără de care nu se poate mântui creştinul, cuprins de atâtea griji şi ispite ale vieţii. Drept aceea, pentru duhovniceasca ta păstorire mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul 7
Te-ai asemănat în râvnă marelui Apostol Pavel, călătorind prin cetăţile şi satele eparhiei tale spre a învăţa şi a îndruma pe preoţi, pe monahi şi pe mireni, arzând cu duhul pentru purtarea de grijă a sfintelor biserici şi mânăstiri şi pentru îndreptarea obiceiurilor rele. Deci noi, cu evlavie te lăudăm, zicând:
Bucură-te, râvnă ce sporeşte dorirea după Dumnezeu;
Bucură-te, neclintire în priveghere, post şi rugăciune;
Bucură-te, luminare a sufletelor prin cuvântul binecuvântat;
Bucură-te, biruitor al gândurilor pătimaşe;
Bucură-te, dispreţuire a morţii cu nemărginită nădejde;
Bucură-te, dumnezeiască înţelepciune izvorâtă din credinţă;
Bucură-te, grijă părintească pentru vindecarea sufletelor;
Bucură-te, neîncetat îndemn la urmarea lui Hristos;
Bucură-te, neluare în seamă a ostenelilor;
Bucură-te, iconom iscusit al Sfintelor Taine;
Bucură-te, împărtăşire din plinătatea izvorâtoare de har;
Bucură-te, mijlocitor al dumnezeieştii înfieri;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 8
Viaţa Bisericii ai înnoit-o în vremuri de restrişte, punându-ţi sufletul pentru toţi cei asupriţi, săraci şi neputincioşi, dar care chemau pe Dumnezeu, cântându-I cu smerenie: Aliluia!
Icosul 8
Lui Dumnezeu ai slujit cu toată inima, netemându-te de îngrozirile stăpânitorilor pământeşti, ci mustrând pe faţă rătăcirile lor. Pentru aceasta, credincioşii, lăudându-te, cântau:
Bucură-te, Părinte, care ne veghezi din cer;
Bucură-te, cel ce vii în întâmpinarea celor ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, nume preaslăvit de Tatăl ceresc;
Bucură-te, cel pe care şi noi cu dragoste te cinstim;
Bucură-te, izbăvitor al nostru din robia păcatului;
Bucură-te, vindecător al bolilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, călăuza noastră în lumina lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ne-ai renăscut de la moarte la viaţă;
Bucură-te, nevoitor, lucrător al isihiei dumnezeieşti;
Bucură-te, semănător al seminţelor Împărăţiei cereşti;
Bucură-te, cel ce ai purtat în lume vestea Învierii;
Bucură-te, cel ce ai biruit întru Hristos neputinţele firii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 9
Crucea ostenelilor de arhipăstor ai iubit-o, ca fiind darul lui Dumnezeu, pe care l-ai înmulţit întru credinţă, nădejde şi dragoste, spre folosul turmei cuvântătoare şi spre a ta mântuire, pururea cântând lui Hristos: Aliluia!
Icosul 9
Ai păzit cu sabia dreptăţii roadele dragostei, şi cu aceasta ai plinit măsura dreptăţii, ca un vrednic de pomenire iconom al talanţilor dăruiţi de Dumnezeu, pentru care-ţi strigăm:
Bucură-te, jertfă spre înmulţirea darului;
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt;
Bucură-te, trezire la viaţă a celor împietriţi;
Bucură-te, rugător pentru scăparea celor robiţi de patimi;
Bucură-te, trezvie a inimii rugătoare neîncetat;
Bucură-te, nume vrednic, înscris în cartea Vieţii;
Bucură-te, îndelungă-răbdare cu noi, păcătoşii;
Bucură-te, aluat ce dospeşte frământătura Bisericii;
Bucură-te, cel ce nu laşi rugăciunea noastră fără răspuns;
Bucură-te, Părinte, care vii în întâmpinarea fiilor risipitori;
Bucură-te, rug aprins al iubirii de Dumnezeu şi de oameni;
Bucură-te, smerenie purtătoare de har şi bucurie;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 10
Bine ai lucrat în via Domnului, adică în Biserica lui Hristos, Ierarhe Neofit, călăuzindu-te pururea după învăţătura Sfintei Scripturi şi după sfintele canoane ale Sinoadelor insuflate de Duhul Sfânt, de care cu discernământ folosindu-te, ai zidit duhovniceşte poporul dreptmăritor, care cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Nimic nu-ţi era mai de preţ decât sfânta rânduială a Bisericii, întru care Dumnezeu Se odihneşte, iar credincioşii se fac lăcaşuri vii ale Preasfintei Treimi, cântând ţie:
Bucură-te, păzitor al cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, mustrător al celor ce încalcă poruncile Lui
Bucură-te, darnic ocrotitor al sărmanilor;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor bolnavi;
Bucură-te, blând alinător al necăjiţilor;
Bucură-te, bun hrănitor al flămânzilor;
Bucură-te, cald primitor al străinilor;
Bucură-te, întărire a celor descurajaţi;
Bucură-te, oprire a fărădelegii;
Bucură-te, îndemn la sfinţenie;
Bucură-te, acoperământ de har al poporului român;
Bucură-te, apărător de vitregiile vremii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 11
Îndrăzneala ta sfântă de a-i apăra totdeauna pe cei nedreptăţiţi şi a mustra pe asupritori a ridicat împotriva ta vrăjmăşie din partea celor ce nu ştiau să-I cânte milostivului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
Pe domnitorul nevrednic, asupritor al poporului, l-ai înfruntat, dorind a sluji celor încredinţaţi spre cârmuire, necăutând slava deşartă, ci folosul de obşte, cu iubire de oameni. Pentru aceasta, te lăudăm după vrednicie şi îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ai trecut la cele veşnice neatins de săgeţile vrăjmaşului;
Bucură-te, mucenic al iubirii lui Hristos pentru popor;
Bucură-te, cel ce, asemenea lui Ioan Botezătorul, ai mustrat fărădelegea;
Bucură-te, cel ce ai osândit nedreptatea, ca Sfântul Ioan Gură de Aur;
Bucură-te, cel ce, precum Sfântul Teodosie de la Brazi, ai certat pe asupritor;
Bucură-te, pildă pentru Sfântul Ierarh Iacob Putneanul;
Bucură-te, cel ce Ierarhului Martir Antim Ivireanul te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce ai primit cununile cereşti;
Bucură-te, cel ce te-ai rugat neîncetat lui Dumnezeu;
Bucură-te, inimă de părinte, ocrotitoare a fiilor;
Bucură-te, cel ce, din hotarul veşniciei, cauţi cu milostivire spre noi;
Bucură-te, păstor care ai adunat oile risipite ale lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 12
Otrăvit ai fost de duşmanii binelui, primind sfârşit de Martir, că până la sfârşitul vieţii ai purtat crucea suferinţelor, dar cu bucurie cântai lui Dumnezeu, Dreptul Judecător: Aliluia!
Icosul 12
Voii lui Dumnezeu ţi-ai încredinţat sufletul, primind din mâna Lui cununa sfinţeniei şi a prigonirii pentru fapta bună, iar de la noi auzi aceste cuvenite laude:
Bucură-te, stâlp de foc al Bisericii;
Bucură-te, cel ce, mutându-te la cer, nu te-ai depărtat de noi;
Bucură-te, cer coborât la cele pământeşti;
Bucură-te, pământ înălţat la cele cereşti;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, sprijin tare în încercări şi ispite;
Bucură-te, luminare a minţii;
Bucură-te, făclie a adevărului;
Bucură-te, icoană a vieţii în Hristos;
Bucură-te, făcătorule de minuni;
Bucură-te, smerenie preaslăvită;
Bucură-te, rugător pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti!
Condacul 13
O, Sfinte Ierarhe Neofit, tu ai împodobit Biserica Ţării Româneşti cu podoabele virtuţilor înţelepciunii, adevărului, bunei-cuviinţe, dreptăţii, smereniei şi dragostei; pe care învaţă-ne să le săvârşim şi noi, ca să cunoaştem pe Dumnezeu cel viu, cinstit în Treime, şi, mântuindu-ne, să-I cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1
Icosul 1
Prin cuvintele și faptele tale, Părinte Ierarhe Neofit, în toată viața ta ai sădit virtuțile dumnezeiești în sufletele și inimile credincioșilor, spre a aduce rod de fapte vrednice. Pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, vlăstar cu bună creștere al ostrovului Cretei;
Bucură-te, monah învățat și virtuos;
Bucură-te, dascăl prețuit al fiilor de domni;
Bucură-te, întâi-stătător al Mitropoliei Țării Românești;
Bucură-te, păzitor al rânduielilor și așezămintelor Bisericii;
Bucură-te, păstor al românilor, luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai tipărit cărți folositoare de suflet;
Bucură-te, ctitor de biserici, spre sfințirea credincioșilor;
Bucură-te, întemeietor de școli, spre luminarea poporului;
Bucură-te, apărător neînfricat al celor asupriți;
Bucură-te, împreună-rugător cu Sfinții români;
Bucură-te, cel plin de dragostea dumnezeiască;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Țării Românești!
Condacul 1
Îndreptător obiceiurilor și pavăză dreptății te-ai arătat, Ierarhe Neofit, de toți îngrijindu-te cu dumnezeiască dragoste. Și, întărind prin fapte cuvintele de Dumnezeu insuflate, chip luminat te-ai arătat Bisericii, care după cuviință cântă ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Țării Românești!
Rugăciune
Sfinte Ierarhe Neofit, privind din înaltul cerului, poartă de grijă poporului dreptcredincios greu încercat şi, prin rugăciunile tale, învaţă-ne să ne dăruim lui Dumnezeu în viaţa aceasta, ca să fim curăţiţi şi întăriţi de dragostea Lui spre lucrarea poruncilor lui Hristos şi să ne aflăm neosândiţi la înfricoşătoarea Judecată. Nu ne părăsi din pricina nevredniciei noastre, ci mijlocește pentru noi iertare de păcate și grabnică îndreptare a relelor obiceiuri, sănătate sufletului și trupului, bună orânduire a vieții și putere spre a împlini chemarea ce ne-a fost dată, de a ajunge fii după har ai Părintelui ceresc și moștenitori ai veșnicelor bunătăți, ca, împreună cu Îngerii și cu toți Sfinții, să primim bucuria nesfârșită și lumina neapusă a Împărăției cerești, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, în vecii vecilor. Amin.